Bulgaria a câștigat Eurovision 2026, urmată de Israel și România

 

România a luptat sâmbătă seară pentru trofeul Eurovision Song Contest 2026, pe scena competiției organizate la Viena, unde Alexandra Căpitănescu s-a clasat pe locul al treilea.

Bulgaria a câștigat Eurovision 2026, urmată de Israel și România.


România a primit doar 3 puncte din partea juriului Republicii Moldova la Eurovision 2026, în timp ce publicul moldovean a acordat punctajul maxim, 12 puncte. Diferența dintre votul juriului și cel al telespectatorilor a provocat reacții puternice online, iar prezentatoarea care a anunțat scorul a spus că a fost „în șoc” când a văzut rezultatele.


ALEXANDRA CĂPITĂNESCU: Mulțumim tare mult, voi ați făcut minunea asta! De acum înainte România va fi numai și numai sus la Eurovision, o să vedeți, este doar începutul. Am avut emoții la juriu, dar după aceea votul publicului a făcut diferența, și noi ne simțim câștigătorii sufletelor.


Mama Alexandrei Căpitanescu: Ca părinți este o mândrie enormă, mulțumim acestor copii care muncesc de la 9 ani, de la 3 ani, unii dintre ei, și suntem mândri că reprezintă România!


România nu a câștigat niciodată Eurovisionul, însă a avut câteva participări importante, inclusiv două locuri 3 și mai multe prezențe în top 10. 

Ediția din 2005, organizată la Kiev, a adus unul dintre cele mai bune rezultate din istoria participării României la Eurovision. Luminița Anghel și trupa Sistem au cucerit publicul european cu piesa „Let Me Try”, o combinație între pop și percuție industrială.


În 2010, la Oslo, Paula Seling și Ovi au reprezentat România cu piesa „Playing with Fire”. Cei doi au impresionat prin duetul vocal, iar România a obținut din nou locul 3.


După succesul din 2010, Paula Seling și Ovi au revenit la Eurovision în 2014, la Copenhaga, cu piesa „Miracle”. România s-a clasat atunci pe locul 12.

Mihai Trăistariu a reprezentat România în 2006, la Atena, cu piesa „Tornerò”. Artistul a obținut locul 4. Piesa a devenit hit în mai multe țări europene.



 
Spring 2026 | eShop | Category page
Mergi sus