BEACH, PLEASE! dă Startul vânzării de bilete pentru Ediția 2025


BEACH, PLEASE!, cel mai mare festival urban din Sud-Estul Europei, pune deja în vânzare biletele pentru ediția din 2025 la un preț ultra special și limitat! Cu doar 399 de lei, fanii pot să-și asigure accesul general pentru toate cele cinci zile de distracție maximă, între 9 și 13 iulie 2025, la Costinești. Biletele sunt disponibile începând de vineri, 12 iulie.


Suntem extrem de entuziasmați să deschidem vânzările pentru ediția din 2025, la un preț atât de avantajos! Ne dorim să oferim oamenilor oportunitate unică de a-și asigura locul, la unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale ale anului, la un preț accesibil, pentru că cererea din acest an a fost imensă și știm că nu toți cei care și-au dorit au și putut să ajungă aici, zilele acestea.” spune Andrei Șelaru, co-fondator al festivalului.



Prețuri Promoționale și Detalii de Vânzare

Biletele sunt disponibile începând de vineri, 12 iulie, de la ora 22:30, pe site-ul oficial al festivalului, beach-please.ro. Prețurile speciale vor crește la fiecare 24 de ore:


Vineri, 12 iulie, între 22:30 și 00:00 – 399 lei

Sâmbătă, 13 iulie, de la ora 00:00 – 449 lei

Duminică, 14 iulie, de la ora 00:00 – 499 lei


Vânzarea se încheie luni dimineață, odată cu închiderea ediției 2024 a festivalului. Nu ratați șansa de a prinde bilete la cel mai mic preț!


Investiții Majore în Artiști și Experiențe

Organizatorii anunță o investiție majoră în lineup-ul ediției 2025, cu un buget de 10 milioane de euro, cu 30% mai mult decât în ediția prezenta. Această investiție reflectă dorința de a aduce pe scenă cei mai tari artiști și de a oferi o experiență de neuitat pentru toți participanții.


„Ediția de anul viitor promite să fie cea mai spectaculoasă de până acum. Am investit considerabil în bugetul dedicat artiștilor pentru a aduce nume mari pe scena noastră și a crea o atmosferă de neuitat. Abia așteptăm să împărtășim cu voi surprizele pe care le pregătim! Incă nu putem să îi anunțăm pe cei pe care îi vom aduce aici anul viitor, o vom face în perioada următoare, dar ce pot să spun este că de la un an la altul vrem să fim mai buni, așa că vom face tot posibilul să aducem artiști pe gustul publicului nostru.” Spune Andrei Șelaru, co-fondator al festivalului.


Despre BEACH, PLEASE!

,,Beach, Please!” A debutat în anul 2022, pe plaja de la Costinești, la inițiativa lui Andrei Șelaru (Selly) și Lucian Ștefan (Global) într-o variantă mult mai restrânsă, de doar 30.000 de participanți. Audiența festivalului aproape s-a triplat de la un an la altul. Aproximativ 80.000 de oameni au venit la cel mai mare festival urban de la malul mării ȋn cea de-al doilea an, iar ȋn 2024 sunt așteptate peste 200.000 de persoane. Investiția din acest an se ridică la 14 milioane de euro, dintre care șapte milioane înseamnă costuri alocate pentru artiști. Headliner-ul ediției din acest an este Travis Scott. Zilnic, 100.000 de festivalieri vor fi prezenți, cu excepția ,,Zilei Zero”, unde aproximativ 30.000 de oameni au venit să se distreze.

Mergi sus